Economia

Aspecte ale vietii economice

Agricultura, a fost cea mai importanta ramura a economiei antice. Cucerirea romana a dus la o serie de permutari nu numai sociale, economice, dar si in tehnica agricola, pamantul cucerit al Daciei devenind ager publicus.

O parte a pamantului a fost atribuita armatei, iar o alta parte colonistilor si mai ales veteranilor lasati la vatra dupa razboaiele daco-romane.

Unele pasuni ale provinciei au fost atribuite arendasilor numiti conductores, care subarendau aceste pasuni altor persoane particulare. O singura inscriptie descoperita la Tibiscum atesta numele unui conductor pascui et salinarium, Publius Aelius Marius, cunoscut si in alte parti ale Daciei. Hermandio – sclavul administrator – actuarius, care a ridicat monumentul la Tibiscum era reprezentantul respectivului arendas in aceasta zona. Informatia este pretioasa, intrucat atesta axistenta si in zona asezarii civile a unor terenuri de pasunat, care se subarendau particularilor.

Nu exista nici un indiciu unde erau terenurile de pasunat si de padure ale garnizoanei de la Tibiscum. Ele puteau foarte bine sa nu fie terenuri continue, ci aflate in diferite zone, in functie de necesitatile trupei. In secolul al III-lea, cele trei unitati de la Tibiscum, avand in jur de 1500-2000 de oameni, cu aproape 1/2 efectiv format numai din calareti, trebuie sa fi avut nevoie de un numar mare de animale - in primul rand pentru calarie, apoi animale de povara si hrana. Daca pentru aprovizionarea unei legiuni cu carne, lapte, piei, se considera, de obicei, ca erau necesare 5000 de capete de animale anual, in cazul castrului de la Tibiscum ele trebuie sa fi fost in jur de 1500-2000 de capete. In cadrul castrului s-au descoperit unelte agricole a caror singura explicatie este aceasta ca pe langa pasuni armata dispune si de terenuri agricole cultivate direct de armata.

Asezarile autohtone, dacice, au fost sensibil dezavantajate de noul sistem de folosinta a pamantului, dar ele au reprezentat in continuare baza de produse agricole a provinciei. Alaturi de asezarile rurale se ridicau si ferme (villa rustica), mai ales in apropierea drumurilor imperiale, ale colonistilor veniti aici, in Dacia. In cursul cercetarilor intreprinse in jurul Tibiscum-ului au fost identificate, 5 sau 6 ferme. Inspre vest de Triajul CFR Caransebes, s-au identificat doua astfel de constructii, in apropiere de necropola tumulara de est a orasului a fost decoperita o ferma modesta ca dimensiuni (15,80 m x 16,40 m), cu o curte interioara de 12,30 m x 11,50 m, avand 7 incaperi, pe latura de est 3 si 4 pe latura de nord.

O alta ferma a fost descoperita la Caransebes, in punctul „Mahala”. Cladirea a fost dezvelita partial, avand o lungime de 14,75 m si o latime de 10 m, construita din piatra de rau si mortar. Edificiul avea trei incaperi, avand in portiunea centrala un sistem de incalzire cu hypocaust.

In anul 1975, in locul numit „Campul lui Cornean”, s-a descoperit o alta constructie cu caracter rural, ce dispunea de 6 incaperi, fiind sesizate 3 niveluri de locuire a edificiului. Autorii cercetarii au presupus ca ar fi o mansio, avand in vedere ca drumul nu se afla decat la circa 40-50 m. Dar este de presupus - dat fiind numarul mic de incaperi - ca sa fi fost mai degraba o ferma inconjurata de zid, deocamdata prima de acest fel din sud-vestul Daciei.

In privinta alimentatiei, pe langa urme de oase animale, la Tibiscum s-au gasit (in urma cercetarilor arheologice) boabe de grau, mei, mazare, samburi de cirese sau visine, ceea ce demonstreaza o alimentatie obisnuita, tipic romana.

Cresterea animalelor. Numeroasele oase de animale descoperite in mai toate edificiile cercetate reprezinta dovezi ale cresterii, mai ales, a vitelor mari: bovine, ovine, mai rar porcine. Oase de pasari au aparut mai ales in asezarea civila. De asemenea vanatul a constituit o sursa importanta de carne, descoperindu-se oase si colti de mistret, coarne de cervide, in castrul mare fiind chiar identificat un atelier de prelucrarea osului si a coarnelor de cerb, descoperindu-se jetoane pentru joc, piese de la arcuri sau sageti, zaruri. Una din ocupatiile dependente direct de cresterea animalelor era pielaria.

In cursul cercetarilor sau descoperit fusaiole folosite la toarcerea lanii, ceea ce denota prelucrarea lanii, teserea ei pentru vesmintele mai groase ale oamenilor.

Productia ceramica. Cel mai documentat domeniu al vietii economice il reprezinta productia ceramica, cu paleta sa diversa de produse: materiale de constructii, tuburi de canalizare, ceramica, opaite (lucernae), statuete si figurine, podoabe. La Tibiscum, a putut fi identificate o serie de ateliere ceramice, fie militare, fie private, datorita stampilelor aplicate pe materialele de constructie, pe vase de uz comun, mortaria, opaite.

Oficine militare. Numarul mare de stampile aplicate pe diferite materiale de constructie dovedeste existenta unor caramidarii militare. Deocamdata nu au fost descoperite cuptoare pentru arderea materialului de constructie. Stampilele CIS=Cohors I Sagittariorum, CIV=Cohors I Vindelicorum, NPT=Numerus Palmyrenorum Tibiscensium; AIM=Ala I Maurorum, sunt stampile militare.

Oficinele particulare de caramidarie ΛΣΡ, ARF, VAM, PCH, sunt un lot de stampile ce nu au fost satisfacator traduse. Cea mai documentata inscriptie tegulara este ARF, cunoscuta atat in castru cat si la Tibiscum in vicus. VAM, este o ştampila mai putin intalnita descoperita in vicus. ΛΣΡ, este o ştampila imprimata pe materiale de constructie fiind cunoscuta in special in vicus. GTI= G(…) T(…) I(…), sau Gaius Titus Ianuarius, dupa N. Branga. Alta ştampila este TFL.V…, T (itus) FL (avius) V…, aparuta doar in vicus. Alte stampile, cum ar fi: PCH, au aparut doar in asezarea civila, sugerand existenta unor caramidari locali de la Tibiscum. O ştampila interesanta este MA.SY ce atesta numele unui oficinator local de la Tibiscum, originar, probabil, din Syria, venit in urma unitatilor din aceasta parte a Imperiului. In 1980 a fost descoperita in cladirea X o toarta de amfora care avea pe ea o ştampila cu inscriptia MARC.SYR (M+A in ligatura, S intors).

Oficine de ceramica. La Tibiscum au fost identificati si alti officinatores, pe langa Marcus Aurelius Syrus. Pe un mortarium s-a descoperit o ştampila cu inscriptia SEVERUS, ce pare a fi un olar local. Un alt mester olar specializat in producerea de opaite a fost se pare AUR(elius), care nu apare in alta parte a provinciei Dacia sau in provinciile vecine.

Olaritul reprezinta o principala ramura a ocupatiilor mestesugaresti tibiscense. Sunt cunoscute mai multe cuptoare databile in secolele II-III. Primul atelier a fost descoperit in anul 1978, la vest de cladirea I, la adancimea de 1,75 m. Aici s-au descoperit doua cuptoare de ars ceramica, din care unu era distrus pana la baza. Celalalt avea forma aproape ovala, cu diametrul de 1,90 m, din instalatie pastrandu-se decat camera de foc, inalta de 0,60 m. Peretii aveau o grosime de 15 cm, placa de reverberatie fiind sustinuta de un stalp central construit din patru caramizi mari ( 50 cm x 31,7 cm) si de o bordura lata de 5-7 cm. Canalul de alimentare al camerei de foc avea o lungime de 84 cm, in forma trapezoidala, acoperit cu tigle si olane romane, inaltimea fiind de 20 cm. Atelierul a functionat de la inceputul stapanirii romane , fiintand pana la 117- 118, cand a fost distrus. In spatele cladirii II s-a descoperit un al doilea atelier de olarie, cu un cuptor, distrus pana la baza, avand o forma rotunda si un diametru de 1,00 m. La 25 m de castru mare a fost descoperit un alt atelier de ceramica, mult mai complet decat precedentele, avand o serie de anexe necesare prepararii lutului. Atelierul a fost dezvelit in cladirea VIII, cladire aflata in imediata apropiere a drumului de acces in rezervatia arheologica. Cuptorul a aparut la o adancime de 1,00 m, cu peretii de lut crutat fiind orientat vest-est, cu gura de alimentare spre vest, inalta de 15-20 cm. Are un pilon central din fragmente de olane, caramizi legate cu mortar in inaltime de 0,35 cm, diametrul de 0,90 m, sprijinindu-se pe peretele opus gurii de alimentare, din care cauza era usor inclinat in aceasta parte. Vasele se asezau direct pe acesta, aerul cald patrunzand prin spatiul dintre peretii laterali si acest suport. Bolta cuptorului era din bucati de caramizi legate cu lut. Dimensiunule reduse ale camerei e ardere a vaselor denota o capacitate redusa de productie. In fata cuptorului exista o podea usor albiata care se termina intr-un cenusar cu diametrul de 0,80 m. In imediata apropiere a cuptorului a aparut o platforma de lut batut de 3 m x 0,90 m, pe latura de est gasindu-se doua bazine orientate perpendicular pe aceasta latura. Cu o lungime pastrata de 0,80 m si o latime de 0,50 m la o departare de 1,20 m unul de celalalt aceste bazine au fost utilizate pentru framantarea si curatirea lutului de impuritati pentru obtinerea unei paste elastice necesare modelarii vaselor. Atelierul dateaza din de la jumatatea secolului al III-lea pana spre sfarsitul vaeacului.

Cele trei ateliere descoperite constituie de fapt inceputul studierii acestei ocupatii mestesugaresti in cadrul asezarii tibiscense. Cercetarile intreprinse in castru si mai ales in vicus constituie dovezi ale faptului ca in cadrul atelierelor locale exista si o productie de teracota.

Caracteristica ceramicii tibiscense este impusa de materia prima folosita cu un continut fin de mica si chiar pietricele. Alaturi de aceasta ceramica, se remarca ceramica autohtona, dacica, lucrata cu mana.

Atelierele tibiscense vor continua sa functioneze si dupa parasirea Daciei, martorii acestui lucru fiind o serie de opaite ce nu mai sunt lucrate la tipar ci la roata, care dupa factura se dateaza in veacurile III-IV.

Atelierele de prelucrare a metalului. Descoperirile arheologice din vicus demonstreaza existenta unor conditii prielnice pentru dezvoltarea productiei mestesugaresti locale. Marea cantitate de artefacte din metal: cuie, piroane, scoabe din fier utilizate la ridicarea castrelor si edificiilor particulare trebuie sa fi fost confectionata pe loc. S-a descoperit partial un atelier de fierarie in apropierea cladirii VIII, sub care de fapt se intinde. Intregul atelier era adapostit intr-o baraca din lemn, cu peretii lutuiti cu grija, peste care s-a intins un strat de mortar gros de 1 cm.

In ultimii ani, la Tibiscum au fost identificate si cercetate patru ateliere de prelucrare a bronzului, aurului si argintului, cel mai interesant fiind atelierul cu caracter militar dezvelit in preajma portii pretoria a castrului mare. Urmele atelierului s-au descoperit la adancimea de 1,30-1,50 m, cu dimensiunile de 6,50 m x 3,40 m, cu podeaua din lut batut. Un incendiu puternic a dus la distrugerea acestuia, lucru ce a permis descoperirea unui mare numar de piese utilizate la turnarea si executarea unor obiecte de bronz. Din cercetarile efectuate rezulta ca productia acestui atelier era destul de mare, fara insa a satisface cererea de material al trupelor de aici de la Tibiscum. Atelierul se dateaza in secolul al II-lea.

La 35 m sud de coltul de nord-est al castrului mare de la Tibiscum, la circa 24 m de zidul de incinta al acestuia, au fost descoperite, la adancimea de 1,80 m – 2,00 m, urmele unui al doilea atelier aflat intr-o baraca de lemn. Dimensiunile erau de 6,50 m x 1,80 m. Atelierul a fost folosit doar pentru confectionarea podoabelor din metal pretios (aur, argint), datandu-se la inceputul secolului al II-lea, in orice caz pana la mijlocul domniei lui Hadrianus (117-138).

In vara anului1986, un nou atelier pentru bijuterii de aur si argint a fost descoperit in spatele cladirii VII din asezarea civila. Atelierul era adapostit intr-o baraca cu peretii din lemn, neteziti cu lut. Dimensiunile ei erau de 2,40 m x 2,40 m. Pe baza celor descoperite in atelier s-au putut reconstitui multe aspecte tehnice ale confectionarii bijuteriilor antice. Cele doua ateliere de bijutier dovedesc prelucrarea metalelor pretioase in vicus.

In anul 1981, in zona cladirii VII, distrusa de un incendiu si abandonata la inceputul veacului al III-lea, a fost descoperit un atelier de confectionat margele si unul de turnat piese din bronz, atelier pastrat partial (dimensiuni 7,45 m x 1,65-2,11 m), aparut la adincimea de 0,60 m de la nivelul pastrat al zidului. El a fost ridicat prin nivelarea stratului de daramatura, peste care s-a intins un strat de lut, gros de 0,20 m, care a format podeaua atelierului. In partea de nord-est a atelierului apare o groapa rotunda cu diametrul 0,75 m, adanca de 15 cm, parand a fi podeaua unui cuptor pentru incalzirea metalului.

Cele patru ateliere descoperite reprezinta un crampei din activitatea de prelucrare a metalului. Productia variata a acestor ateliere denota capacitatea mestesugarilor artizani de aici de a executa lucrari de finete din metale pretioase, de a realiza piese mai complicate, cum ar fi combinatia dintre sticla si bronz, atestata pentru prima data intr-un atelier din Dacia. Prezenta unui atelier de prelucrare a metalului in imediata apropierea celui de margele din sticla, cum este cazul atelierului 4, dovedeste existenta unor ateliere in care se puteau executa piese emailate, a caror frumusete depaseste arta unor simpli mestesugari, vadind reale calitati artistice.

Ateliere de sticlarie. Tibiscum a excelat si ca un important centru de prelucrare a sticlei. In cateva anexe aflate la vest de cladirile I, II si VII s-au descoperit urme de prelucrare a sticlei, fie pentru producerea vaselor, fie pentru confectionarea unor podoabe din pasta de sticla (fig. 8 si fig. 9).

O astfel de instalatie utilizata, probabil, la topirea sticlei a fost un cuptor dezvelit in spatele cladirii VII, din care se pastreaza doar camera de foc, care avea un pilon central, iar pe peretii camerei de foc erau dispuse radial 10 caramizi din chirpici de 40 x 30 x 7 cm. Diametrul cuptorului era de 1,20 m, gura cuptorului, de forma trapezoidala, era orientata spre vest. In stanga peretului exterior al cuptorului, pe un mic postament de lemn, a fost descoperit un tub din fier de forma tronconica (lungime: 3,8 cm, latime:3(1,9) cm). Asemenea tuburi suflante erau utilizate pentru intetirea focului in camera de foc. In interiorul acestui cuptor au fost descoperite urme de sticla, ceea ce a condus la concluzia ca cuptorul era utilizat pentru topirea sticlei.

In antichitate, sticla se obtinea din topirea amestecului format din nisip si cenusa sau din nisip, soda naturala si plumb (K₂O – Pb O + Si O) in alta combinatie. Acest proces se facea in recipiente din ceramica cu gura larga. Cuptorul descoperit se afla la adancimea de 1,80 m, in mijlocul unei constructii de lemn, a carei podea de lut batut, acoperita cu un strat de mortar, se afla la adancimea de 1,30 m, deci la nivelul boltii cuptorului. Prin bolta cuptorului se practicau 2-3 orificii dispuse radial, care permiteau observarea procesului de topire a sticlei. Acest cuptor asigura realizarea unor turte de pasta sticloasa, care erau retopite si, in combinatii cu diferiti oxizi de fier sau de cupru, dadeau sticlei culoarea dorita. Realizarea celui de-al doilea proces de purificare a sticlei avea loc in recipiente de dimensiuni mai reduse, simple oale de ceramica rosie, acoperite de obicei in exterior cu un strat protector de lut gros de 1 cm, pentru a da o mai mare rezistenta vaselor la temperaturile inalte. Acest proces avea loc in cuptoare de mici dimensiuni, care pregateau pasta de sticla pentru prelucrare. Asemenea instalatii au fost descoperite in preajma edificiilor I si II.

O moneda de bronz de la Antoninus Pius si doua opaite de tip firmalampen cu stampilele MURRI si CASSI asigura datarea acestui atelier la mijlocul veacului al II-lea.

Alte doua ateliere de sticlarie au fost descoperite in spatele edificiilor I si II, fiind specializate in prelucrarea pastei din sticla de diferite culori pentru obtinerea unor podoabe, cum ar fi: margele, inele, pietre de inel. Marea diversitate a formelor si tipurilor de margele denota existenta unor ateliere cu o mare productie artizanala. Se prelucrau si margele din pietre semipretioase cu ar fi carneolul, din coral si in tehnica numita sandwich cu o foita de aur intre doua foite incolore din sticla.

Margelele produse aici erau apreciate pe piata interna a orasului, a provinciei, dar mai ales erau mult solicitate pe piata externa, de sarmatii iazigi, pentru care constituiau podoaba predilecta. Aceasta cerere permanenta de podoabe trebuie sa fi determinat si cantitatea mare de margele produsa, mai ales, de atelierul din edificiul I care, impreuna cu anexele sale, putea executa mii de astfel de podoabe.

Prelucrarea pietrei. Numeroasele monumente funerare, votive, dovedesc existenta unor mestesugari lapicizi care cunostea bine aceasta arta. Descoperirea unor monumente neterminate, cum ar fi un mic altar sau un „leu funerar”, sugereaza existenta, in vicus, a cel putin doua ateliere de pietrarie.

Anumite elemente decorative, elemente vegetale, sugereaza apartenenta atelierelor de pietrarie de la Tibiscum de centru artistic.al capitalei Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Monumentele votive si onorifice sunt intocmite corect, in stilul monumentelor epocii, cu litere cu caracter monumental, cu un scris ingrijit. Prezenta pe unele monumente funerare a unor inscriptii bilingve – latine si palmyrene - denota existenta la Tibiscum a unor mesteri care cunosteau limba acestei populatii semite.

In general, la Tibiscum s-au descoperit, in cea mai mare parte, monumente scrise; arta statuara a fost foarte putin gustata. Predomina mai ales monumentele simple, cu inscriptia dispusa intr-un cadru profilat, sau stelele funerare avand intr-o nisa busturile defunctilor. Alaturi de acestea s-au descoperit cateva monumente anepigrafe, redand conuri de pin sau lei funerari adosati unui con de pin.

In plastica votiva, un loc de seama a ocupat relieful sub forma unor mici placute redand imaginea diferitelor divinitati greco-romane, orientale sau autohtone.

Comertul. Activitatea economica infloritoare a atelierelor tibiscense dovedea o cerere corespunzatoare a pietei pentru produsele lor.

Monedele descoperite pana acum pe cuprinsul asezarii de la Tibiscum se caracterizeaza, mai ales, prin moneda marunta de bronz, moneda obisnuita in relatiile comerciale curente. O densitate deosebita a monedei romane se constata in timpul imparatilor Hadrianus, Antoninus Pius, Severi si Gordianus III.

In vicus-ul militar si in asezarea civila existau pravalii care puteau satisface in primul rand nevoile trupei, ale soldatilor, de la cele mai fine produse (ulei, masline, fructe exotice aduse din alte provincii) si pana la produsele curente alimentare (grane, branza, miere).

Formarea unei piete puternice locale a avut loc in timp si probabil ca a primit un caracter permanent pe masura ce tot mai multi veterani se stabileau in aceste locuri. Acesti cives romani vor forma nucleul din care va prospera asezarea civila urbana. Comertul a fost unul din factorii determinanti ai dezvoltarii si infloririi economice a asezarii. Tibiscum a atras de timpuriu multi barbari devenind centrul comercial de baza pentru sud- vestul provinciei si mai ales pentru sarmatii iazigi dintre Dunare si Tisa., negotul fiind ce-a mai importanta cale de a prospera a locuitorilor asezarii, mai ales dupa lasarea la vatra a veteranilor din trupele de la Tibiscum, care s-au stabilit aici. Cantitatea mare de moneda romana descoperita aici, din secolele II-III, face dovada circulatiei mari de moneda in asezare, care este in buna masura urmarea unui comert de anvergura, chiar daca, spre mijlocul veacului al III-lea, se constata o decadere a circulatiei monetare pe treitoriul orasului antic.

top back next