|
|
|||
Cuprins: In imediata apropiere a santurilor de aparare ale castrului mare de la Tibiscum, pe laturile de nord si de est incepeau cladirile asezarii civile locuite de mestesugari, negustori, veterani, familii ale soldatilor. Aceasta asezare se numea vicus. Locuitorii asezarii erau civili interesati in relatiile lor economice cu armata, care insoteau peste tot unitatea, daca aceasta era transferata pentru o durata mai mare de timp. Asezarea avea un caracter oficial, luand fiinta in urma stabilirii primei unitati militare romane pe aceste locuri. Cercetarile arheologice din alte parti ale Imperiului Roman au stabilit ca vicus-urile aveau un caracter organizat. Ele se construiau intotdeauna pe un loc viran in apropierea castrului, nelocuit anterior de populatia autohtona din provincia respectiva. Terenul atribuit acestuia era cuprins intre porta pretoria si porta principalis sinistra a castrului, bine inteles in afara fortificatiei. Deselor refaceri si modificari constructive ale castrelor de la Tibiscum le corespund aceleasi etape de locuire in vicus in general. Etapele generale cele mai importante sunt urmatoarele: 1.- La inceputul secolului al II-lea, cladirile erau construite din lemn. In anul 117-118 se constata incendii puternice la un atelier de olarie si fierarie. Distrugera celei mai mari parti din vicus, a fost rezultatul incursiunilor daco-sarmate. Dupa aceasta data incepe construirea din piatra a cladirilor. 2.- In anii 158-159 sau, in unele cazuri, in anul 167, se incheia o a doua etapa marcata tot prin incendii puternice datorate probabil unor pericole externe (dacii liberi). Au loc dinnou incendii ce s-au observat la cladirile I, II, VII, VIII, in prima lor faza, fiind distruse. 3.- Spre sfarsitul domniei lui Septimius Severus sau chiar in timpul domniei lui Caracalla, se observa anumite perturbari in viata asezarii, modificari constructive in interiorul unor cladiri. Acum are loc transferarea cohortei I de arcasi la Drobeta acesta fiind motivul cel mai intemeiat pentru care cu ea a plecat si o parte din populatia civila din vicus. 4.- Dupa parasirea Daciei de romani, toate edificiile sunt locuite in continuare, doar spatiile de locuit sunt micsorate printr-o serie de ziduri seci. 2. Descrierea cladirilorIn stanga drumului de acces in rezervatia arheologica se afla Cladirea VIII. Avea dimensiunile de 13 m x 7 m, cu o intrare lata de 1,40 m, dispusa pe latura de est. Era construita din piatra de rau si mortar, colturile fiind executate din caramida. Grosimea zidurilor era de 0,70 m, cu o fundatie deosebit de adanca, de circa 2,10 m. Intre cladirile VII si VIII, o stradela din pietris, lata de 3,50 m, permitea accesul in spatele cladirii dar si la strada principala pavata cu dale mari din piatra, care a fost refacuta de patru ori, in timpul existentei sale. Cladirea VII este pe departe ce-a mai impunatoare constructie din vicus. Cladirea avea un plan aproape patrat, cu dimensiunile de 20 m x 19,50 m, o fatada cu un portic cu sase pilastri, din care se pastrau doar bazele lor de 1,20 m x 1,20 m. Coloanele erau dispuse la 3 m una de cealalta. Terasa din fata cladirii, pavata cu caramida, era lata tot de 3 m. Intrarea propriu-zisa era amplasata la circa 12 m de coltul de sud-est al cladirii si a fost lata de 1,80 m, flancata de doua blocuri mari de marmura, probabil de la usorii portii. In spatele portii un bloc de calcar aflat cu 0,50 m mai jos a fost folosit ca prag. Avea cinci incaperi notate de la A la D. Un incendiu puternic a distrus intreaga cladire, astfel incat acoperisul cu tigle s-a prabusit cu toata suprastructura de lemn. Mai multe monede de bronz de la Antoninus Pius, Marcus Aurelius si Faustina Senior dateaza inceputul cladirii la mijlocul secolului al II - lea. Existenta sa in timp este indelungata, pana in timpul lui Severus. Cercetarea zonei aflate la vest de cladirea VII a evidentiat existenta unui nou atelier de prelucrare a sticlei, in special pentru vasele de sticla, dar si margele, inele.
Cladirea III avea dimensiunile de 16 m x 15,60 m, cu ziduri groase de 1 m. Intrarea era formata din un sir de blocuri ce trbuia sa sustina frontonul cladirii. Dispunea si de un pridvor ingust de 1,60 m. Aspectul cladirii este usor trapezoidal, avand doua incaperi pe latura de est si trei incaperi pe latura de vest. Datorita descoperirii aici a unei inscriptii sub forma de coloana votiva si a capului unei statui supradimensionate reprezentand-ul pe Iuppiter, s-a presupus ca edificiul ar fi un templu. Cladirea II. Este o casa cu fronton ingust, cu dezvoltare in adancime, avand dimensiunile de 21,20 m x 11,50 m. Ea este compusa din cinci incaperi fiind construita peste doua faze anterioare apartinand unei constructii din lemn si uneia de piatra pe care isi sprijina pe alocuri fundatia. Grosimea zidului (de 1 m) sugereaza posibilitatea supraetajarii cladirii. La coltul de nord-est al cladirii se mai pastreaza o borna de drum probabil cu numele insulei, azi stearsa de timp. O stradela lata de 2,50 m despartea cladirea II de cladirea I. Cladirea I. A folosit ca atelier pentru confectionarea podoabelor din sticla, margele, etc, dar si ca locuinta particulara. Cladirea avea o forma trapezoidala, cu fatada spre drum. Dimensiunile ei erau de: 18,40 m x 14,11 m, avand patru camere dispuse doua cate doua, despartite de un culoar in forma literei „L”. Incaperea din coltul de nord-vest a fost transformata in atelier de prelucrarea margelelor din pasta de sticla. Cladirea X. Este singura descoperita pana acum in intregime. Dimensiunile ei erau de 35,20 m x 9,60 m. Orientarea cladirii era nord-sud, avand intrarea pe partea de sud, cu un pridvor lat de 4 m, cu trei baze rotunde de coloana. Urma o curte, iar apoi, de o parte si de alta a unui coridor, se insirau incaperile. Spre vest doua incaperi aveau incalzire cu hypocaust si par a fi fost sufrageria (tablinum) si dormitorul (cubiculum). In continuare se aflau doua incaperi identificate cu cella penaria (camari). In aceasta cladire s-a descoperit un fragment de amfora cu ştampila MARC(us) SYR(us), acest nume de olar nefiind cunoscut in alta parte.
Asezarea civila din preajma castrului mare de la Tibiscum se extindea spre nord-est, avand o forma compacta, cu cladiri dispuse la 1,5-2 m una de cealalta, cu o suprafata de circa 12 ha. Cladirile din vicus se aflau la sud de via praetoria. 3. Sistemul defensiv al vicus-ului militar de la Tibiscum Cercetarile efectuate in alte provincii ale Imperiului au relevat existenta unor elemente defensive care inconjurau asezarea vicana, fiind fixate cu unul din capete pe zidul de incinta al castrului. Fortificarea vicilor militari se facea in urma unor pericole externe. Vechile cercetari surprinsesera un zid adosat coltului de nord-vest al castrului mare dar a fost considerat un element al turnului de colt. Zidul avea o latime de 1,30 m. Ulterior, in anii 1976-1977, in urma unui mic sondaj, s-a dezvelit zidul doar la suprafata fara a surpinde elementele sale in intregime, cu toate etapele constructive. Cercetarile efectuate in 1990, au completat sub raport stratigrafic, cat si cronologic datele cunoscute. Zidul de incinta sau sistemul de val cu palisada apare uzitat in Britannia la peste 30% din vicii. In Dacia momentan doar la Tibiscum si Micia s-au descoperit asemenea sisteme defensive. Cateva sondaje arheologice au permis identificarea necropolei de est, localizata la punctul Iaz „Damb’, fiind birituala, cu morminte de incineratie si inhumatie in sarcofage de caramida, datand din secolele II-III. Necropola de vest se afla partial sub actualul cimitir al satului Jupa. 5. Administratia vicus-ului militar La Tibiscum nu sunt atestate marturii epigrafice privind administratia asezarii vicane. Existenta unui vicus era determinata de existenta unui castru, ca de astfel si de abandonarea lui in buna masura, desi se constata o continuitate de locuire si dupa aceasta data in cazul unor asezari. O desprindere din punct de vedere administrativ ar fi putut avea loc abia in momentul in care comunitatea s-a intarit prin elemente lasate la vatra. Raportul demografic va antrena schimbari economice importante. In momentul in care un sistem defensiv se ataseaza si „anuleaza” partea de nord a castrului pentru a proteja vicus-ul militar de la Tibiscum, ni se pare firesc a considera existenta unei dependente de administratia militara a castrului. Conducerea administratiei putea fi facuta prin acele elemente ramasen fidele Imperiului, veteranii, care vor fi desemnati ca magistri la fel ca in cazul unor vici civili. 6. Sfarsitul vicus-ului de la Tibiscum Dupa abandonarea provinciei in anul 271, vicus-ul militar a continuat sa fie locuit pana in secolul al IV-lea, chiar daca sub raport demografic el a fost mai redus. Cercetarile au documentat locuirea edificiilor, functionarea unor ateliere mestesugaresti (olarie, sticla), o circulatie monetara curenta pana in a doua jumatate a secolului al IV-lea. Mentinerea pietei de desfacere si a unei cereri de produse a influientat pozitiv fiintarea asezarii alaturi de orasul de pe malul drept. Din a doua jumatate a secolului al IV-lea, in buna masura urmele de viata se restrang si datorita instabilitatii interne a Imperiului Roman dupa moartea lui Constantinus II si, apoi, datorita apropierii valului hunic. Vicus-ul militar de la Tibiscum este, deocamdata, primul centru de acest gen care a influientat si a avut un rol determinant in urbanizarea zonei si aparitia unui oras antic. Aparitia sa a fost strans legata de existenta castrului si, implicit, importanta sa militara a favorizat dezvoltarea unui vicus puternic sub raport demografic si socio - economic. |
|
||
